marți, 26 mai 2009

Bărbaţi de stat? Aşa stat, aşa bărbaţi...

În concursul de maimuţăreli dintre Băsescu şi Geoană, ultimul a punctat, zilele trecute, jucându-se cu lopăţelele şi grebluţele unor prunci din Târgu Jiu. Preşedintele Senatului n-a prea reuşit să-i impresioneze pe prichindei, dar - cine ştie? - poate a umezit niţel ochii unor matroane.

Replica primului om în stat nu s-a lăsat mult aşteptată. Băsescu, aflat, hăt, în celălalt capăt al ţării, la Năsăud, a hăhăit cu un clop cu flori pe scăfârlie, după care la o următoare baie de mulţime, pe plaiuri bucovinene, s-a înveşmântat într-o bundiţă din blană de dihor şi a tuns o oaie. Oare câtă agerime de minte poate avea alegătorul carpato-danubiano-pontic care pune botu' la astfel de efuziuni ale înalţilor demnitari? Cred că e aproximativ la nivelul cetăţeanului prezentat în partea dreaptă.

Ce face, în acest timp, prezidenţiabilul Crin Antonescu? Păi, dacă ar fi să ne luăm după ce i-a promis lui CTP, în faţa căruia a ratat premiul întâi cu coroniţă pentru că n-a parlit în engleză, mahărul liberalilor stă cu burta pe carte, să-şi dregă lacunele în materie de limbi străine. Matură chibzuinţă, nu?

Un comentariu:

Mazgalici spunea...

Geaoana face cu lopatica o autostrada