vineri, 26 iunie 2009

Ghinionul lui Cârţan şi geniul lui Traian

Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, dar nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă? Şi-apoi am văzut, dragii mei...“ - Gheorghe Cârţan, cioban

Gheorghe Cârţan a venit pe lume în 24 ianuarie 1849, la Cârţişoara, într-o familie cu încă şase prunci. Copil fiind, într-o zi l-a întrebat pe tatăl său ce e dincolo de vârfurile Făgăraşilor, iar răspunsul că acolo e ţara românilor l-a nedumerit. La scurt timp, a simţit nevoia să treacă graniţa. A ocolit străjile şi a ajuns la ciobanii argeşeni. A doua oară când trece munţii îl întâlneşte pe intelectualul braşovean Ion Cotigă, de la care prinde gustul cititului. În 1877, auzind de izbucnirea războiului pentru neatârnare, Cârţan îşi dă toată turma de oi statului român şi se înrolează voluntar în armata lui Carol I. A iubit cu patimă cărţile, mai ales pe cele de istorie. A trecut timp de 30 de ani de mai multe ori munţii, aducând din Vechiul Regat în Transilvania, în desagă, un număr impresionant de volume: aproape 200 000! Multe le-a cumpărat cu banii din vânzarea oilor, altele le-a primit de la personalităţi ca Nicolae Iorga, Spiru Haret, Bogdan Petriceicu Hasdeu. Peste 70 000 de cărţi, găsite la o percheziţie la el acasă, au fost arse de autorităţile maghiare chiar în faţa lui. Torturat, băgat la închisoare, nu s-a potolit. În iarna anului 1896, şi-a luat în traistă pită, slană şi un pumn de pământ din satul natal şi a străbătut Timişoara, Budapesta, Tirolul, Alpii Sloveni, Apeninii, Genova, Pisa, Livorno, iar după 45 de zile a ajuns în Cetatea Eternă. S-a rotit în jurul columnei, admirând fiecare imagine a încleştării dintre daci şi romani. Apoi a presărat lângă imensa sculptură pământul adus de acasă. A înnoptat lângă monument. „Un dac a coborât de pe columnă!”, titrau ziarele italiene, a doua zi, pe prima pagină. Ciobanul a mai cutreierat, pe jos, Franţa şi Spania, să vadă şi alte neamuri coborâtoare din romani. În Regatul României, s-a închinat la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna, la statuia lui Ovidius de la Constanţa, la cea a lui Mihai Viteazul din capitală... S-a stins la 7 august 1911. A vrut să fie îngropat în patria liberă. La Sinaia, la căpătâi îi stă scris: „Aici doarme Badea Cârţan, visând la întregirea neamului său”.

În anul de graţie 2009, luminăţia sa Traian, preşedintele României, socoteşte că pruncii n-au decât să folosească Google dacă-s curioşi de istoria antică şi Herodot şi vrea ca profesorii să-i instruiască în înalta artă a destupării sticlelor. Gheorghe Cârţan a fost, deci, un mare ghinionist. N-avea Google.

marți, 23 iunie 2009

Vassăzică popularii nu vor să vorbesc cu EBa?

Habar n-am dacă Andreea Vass a încondeiat-o pe EBa la europarlamentarul Surjan Laszlo. Mi se par, însă, plauzibile niscai şuşoteli pedeliste la urechea omului care a sfătuit grupul creştin-democraţilor europeni să se ţină la distanţă de Elena Băsescu, pentru că altfel s-ar face de cacao. În orice caz, după ce fata preşedintelui a vorbit despre complot, e notabilă repeziciunea cu care a fost spart apartamentul sfetnicei lui Boc în materie de economie şi a lui Stolojan în chestiuni europarlamentare. Mai cred că parlamentarii PPE o vor înghiţi totuşi pe EBa, cu nodurile de rigoare, pentru că, la urma urmei, orice vot contează. Orice-ar fi, EBa dragă, iată că poţi să ai şi eşecuri, poţi să ai şi succesuri, pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine. Dar nu dezarma. Uneşte Marea Nordului cu Marea Neagră. Şi nu uita, avem nevoie şi de iarbă! Găseşti tu rezervorul de resurse.

P.S.: La ce s-o fi referit tăticul ei când a spus că şcoala scoate tâmpiţi?

sâmbătă, 20 iunie 2009

Avem istorie, dar ne cam incomodează

Privatizarea unei părţi din ruinele cetăţii Callatis e demult consumată. În Mangalia, un hotel de lux - intitulat întâmplător, dar oarecum pilduitor „President“ - tronează de câţiva ani pe o parte din rămăşiţele (foto) oraşului antic. Mi se pare absolut normal. Asta pentru că trăim în România, unde Guţă şi Salam sunt mari muzicieni, Nikita e megavedetă media, iar Băsescu a ajuns, logic, pater patrias.

Am amintit faza cu hotelul doar pentru a arăta că dispreţul autorităţilor noastre pentru istorie nu-i de dată recentă. Vezi, în aceeaşi idee, campionatul de scormonit după cosoni, brăţări şi alte obiecte dacice, practicat de traficanţi în Munţii Orăştiei de vreo două decenii încoace, fără ca statul să-i deranjeze prea mult. Mai cred că, din păcate, e pecetluită şi soarta regiunii Roşia Montană, cu vestigiile ei romane unice în Europa. Adică le vom mai putea vedea în poze şi cărţi. Bineînţeles, inclusiv pe Google, unde, ameninţat cu exmatricularea din şcoală, şade stingher Herodot.

luni, 15 iunie 2009

Google ţine loc de şcoală. Băiete, vezi că sticla-i goală!

Secătura de Platon, elev al nătărăului Socrate, a inventat acum vreo 2 400 de ani instituţia numită Academie. Alţi pierde-vară, în loc să înveţe dracului o meserie, s-au luat după el. Zevzecul de Aristotel a născocit şi el o şcoală de gândire şi i-a zis Lyceum. Hahalerele astea au prostit oamenii în aşa hal, încât civilizaţia Europei s-a clădit pe tâmpeniile lor. Apoi, nenumărate generaţii şi-au tocit coatele prin şcoli şi şi-au umplut creierii cu tot felul de cunoştinţe naşpa.

Putorile de greci, iubitori ai aşa-zisei ştiinţe numite Filosofie, nu bănuiau, când au durat nişte cetăţi la malul Mării Negre, că prin preajmă se va naşte, peste milenii, un mare vizionar, adversar neîmpăcat al celor care emit idei în loc să pună osu' la treabă. Traian Băsescu, discipol al şcolii de la Golden Blitz, a pus piciorul în prag: ca ce chestie producem atâţia filosofi, când e nevoie de tinichigii, mecanici auto şi chelneri? Şi băgăm în capul copiilor drăcovenii despre păpădii, salată şi Herodot, când orice prost le poate găsi cu Google. Învăţăturile lui Traian către guvernul Boc ne vor transforma într-un paradis al mânuitorilor de ciocane, şurubelniţe, tirbuşoane şi alte ustensile binefăcătoare. Adio biblioteci! Îndrumările luminoase ale şefului statului mi-au dat şi mie, în fine, o idee practică. Nu că mă laud, dar e chiar genială: dacă tot avem o sumedenie de cărţi pe care se pune praful, să le folosim la iarnă pe post de combustibil. Cu economia pe care o facem, ieşim şi din criză. Evrika!

Mă opresc, însă, în uşa băii. Totuşi, informaţiile despre Herodot, păpădii şi altele de-astea, trebuie culese, sistematizate şi redactate de cineva, altfel nu le poţi găsi cu Google. Hmm... Cine s-o facă? Ospătarii, mecanicii? Trebuie să mai reflectez... Iată că, fir-ar, gândesc. A naibii învăţătură de carte, în ce hal m-a putut perverti!

duminică, 14 iunie 2009

Galeria lui Poli a ajuns ce-a urât odată: drojdia

A fost odată ca niciodată o galerie senzaţională. Galeria lui Poli. A fost. Nu-mi vine să cred cât de rapid şi urât a murit spiritul unic şi aristocratic al suporterilor timişoreni. Dar am constatat decesul în finala Cupei. În locul senzaţionalei tifoserii care electriza stadioanele, am văzut o turmă turbată. Ca mine, o ţară întreagă a putut „admira“ suporterii timişoreni - şi nu doi-trei, ci sute - rupând scaune, aruncând cu torţe în teren, păruindu-se cu jandarmii, pentru ca, în final, câţiva să intre pe gazon, ca la unele meciuri triste din divizii suburbane.
Îmi vine să-mi dau demisia din „funcţia“ de care eram foarte mândru până ieri. Cea de suporter al lui Poli. Le cer scuze, pe această cale, dinamoviştilor şi steliştilor, cu care eram în conflict ideologic, în parte din cauza genezei sovietice a cluburilor respective, în parte din pricina relaţiilor mafiote cu FRF şi comportamentului infect al conducătorilor şi galeriilor lor. Patron spălat n-are nici Poli, dar iată că şi galeria a coborât la nivelul de gloată mizeră. Ne mai diferenţiază ceva pe noi, poliştii, de drojdia suporterilor? Cum mai sună acum refrenul pe care-l cânta tot stadionul „În toată lumea şi-n toată ţara/ Nu e niciunde ca la Timişoara/ Şi să se ştie în lung şi-n lat/ Că totdeauna fruntea-i în Banat“?. Sună idiot. Îmi pare rău de cei care şi-au cumpărat bilet la finala Poli - CFR pentru un spectacol sportiv. Mi-e mie ruşine pentru gestul de mahalagiu al lui Marian Iancu, care a ordonat ca jucătorii lui Poli să nu participe la festivitatea de premiere. Au fost ajutaţi de arbitru să piardă, dar nu meritau să câştige. Acestea fiind spuse, mă suspend pe termen nedeterminat din calitatea de fan al lui Poli. Altfel, ar trebui să mă bucur sau să sufăr laolaltă cu nişte huligani. N-am chef.

sâmbătă, 13 iunie 2009

Că veni vorba, eu zic că Magda-i peste Nuţi

În urma Elenei Udrea, liotă de presari. În urma liotei, venind însă tare din urmă, Toader Paleologu. Înfiorat după ce şi-a înmuiat, alături de Elena Udrea, picioruşele goale în apa mării, Toader Paleologu loveşte crunt în partenerii de guvernare. „PSD nu are miniştri aşa frumoşi“, a proclamat victorios ministrul culturii. Nuţi, chicotind, a replicat la fel de spiritual: „Ce-o zice Victor (Ponta n.r.)?“. Băgarea picioarelor şi micul schimb ideatic s-au întâmplat la Sulina, unde comitetul de primire a fost de un ecumenism mişcător, cu patru preoţi în componenţă, alături de autorităţi locale şi o jună în port popular. Vorba de duh a acestui Rudolf Valentino al guvernării deschide o veche rană a PSD. După cum se pronunţă unanim specialiştii din barul de la colţ, concursul de frumuseţe între conducerea Camerei Deputaţilor şi cea a Senatului a fost tranşat clar în favoarea primeia, unde, precum Albă ca Zăpada peste pitici, tronează Roberta. Dincolo, mecla lui Geoană.

Clar, PSD a luat-o la moacă şi-n Executiv şi-n Legislativ la capitolul look. Totuşi, pentru epigonii lui Ilici există o luminiţă la capătul tunelului: Magda Bistriceanu (foto). Dar fraierii o ţin la capătul tunelului. Având aşa o floricică în ogradă, la prezidenţiale trimit un posomorât ca Geoană. Nasty! Între timp, Magda ar putea schimba parfumul de trandafiri cu cel de Crin. Cu clarviziunea sa binecunoscută, Ludovic Orban se străduieşte s-o ademenească în partidul cu săgeata-n sus.

joi, 11 iunie 2009

Totuşi, cine dracu' suntem?

De idei nu ducem lipsă, când vine vorba de dezvoltarea turismului nostru subdezvoltat. Elena Udrea, în cucernicia sa, vrea turism ecumenic. Totuşi, cum îi fraierim pe străini să vină-ncoace? Una dintre cele mai recente iniţiative guvernamentale de promovare ridică kitsch-ul pe o nouă culme: motociclişti călare pe cai deghizaţi în... zebre. Asta într-un clip menit să convingă străinii să-şi facă vacanţele la noi. N-avem brand turistic, cu toate că se coace aşa ceva. Cu adevărat îngrijorător mi se pare, însă, că noi, cu toţii la un loc, nu ştim ce ne repezintă de fapt. N-avem aşa-numitul brand de ţară şi nici prea multe idei despre cum ar putea să sune. Fabulospiritul a fost o găselniţă la care am chicotit ori ne-am crucit, însă n-am găsit ceva mai acătării. Altfel spus, habar n-avem ce naiba ne defineşte. În turism, iată, avem un salt ideologic de la Dracula la vacanţe ecumenice.

Turismul băştinaş era pe punctul să se facă frate cu Dracula pe vremea când Dan Matei Agathon încălzea fără să ştie scaunul Elenei Udrea. Drumul către Dracula Parc părea pavat cu cele mai nobile intenţii, cea de căpătâi fiind sucţionarea valutei oaspeţilor. Locul ginit iniţial era lângă Sighişoara, însă după scandalul legat de posibila afectare a mediului, guvernanţii au decis să-i facă lui Dracula buletin de Bucureşti. Şi au mai hotărât că în cogeamite parcul se vor servi exclusiv junk-food de la McDonald's şi licori de la Coca Cola. Ca nu cumva americanilor să li se aplece mâncând sărmăluţe şi să-i mistuie dorul de casă sorbind zaibăr. În atari condiţii, cred că Dracula însuşi n-a fost prea afectat când i s-a trântit chepengul în nas. Sub Udrea, era cât pe ce să-ncaseze ţăruşul în inimă, însă şefa turismului, după ce declarase că vampirul n-are valoare ca brand, a revenit la sentimente mai bune faţă de el. De la vorbă la faptă, însă, calea-i lungă. Sau nu-i deloc.

miercuri, 10 iunie 2009

Cultul personalităţii e răsplătit gras

Geniul limbistic al lui Traian Ungureanu este, în fine, răsplătit. Spun în fine pentru că în 2007, acest fiu al naţiei a ratat funcţia de ambasador la Londra. Însuşi Băsescu îl propusese, dar Tăriceanu l-a tratat cu refuz. Ungureanu n-a depus armele. Cu râvnă, a continuat să sufle în pânzele tetra ale întâiului bărbat al patriei. Şi să-i înfiereze duşmanii. „Obişnuitul hohot tonic à la Băsescu“, numea gazetarul de la „Cotidianul“ râsul prezidenţial care, între noi fie vorba, aduce mai degrabă a fundal sonor de speluncă.

Scribul a ţinut să se delimiteze, dezgustat, de tagma păsăricilor şi găozarilor. S-a năpustit cu sfântă mânie la grumazul Clubului Român de Presă, care luase atitudine vizavi de gestul preşedintelui de a confisca telefonul unei ziariste. Gest care, de altfel, pentru orice om de bun simţ era în sfera mârlăniei şi chiar cu conotaţii penale. Nu s-a sfiit să-l pună la zid pe CTP: „Ziarist stricat de nesaţ cristic, C.T. Popescu gândeşte că preşedintele Băsescu a incitat la violenţă, smulgând telefonul din mâna ziaristei Pană“. Căci în viziunea lui Traian Ungureanu, eşti sculă de ziarist doar dacă-l aplauzi pe Băsescu în postura de agresor al unei femei.

Iată-l europarlamentar pe acest „adevărat stilist al limbii române“, vorba lui Adriean Videanu. Nu-i prima răsplată acordată de Zeus pentru ode. Sever Voinescu şi Cătălin Avramescu, foşti camarazi de oficios ai lui Ungureanu, au primit demult dregătorii faine, pentru merite deosebite în reînvierea cultului personulităţii.

marți, 2 iunie 2009

Oferta ofertelor: divorţ într-o clipită

Divorţul. Ultima frontieră. Într-un colţişor al Căii Lactee, pe o planetă albastră, pe teritoriul numit România, vieţuitoarele numite avocaţi s-au înstăpânit pe problemă. Humanoizii care vor să se separe de pereche sunt exploataţi nemilos. Pentru o simplă consultaţie, plătesc aproape atât cât câştigă, cei mai mulţi dintre ei, într-o lună. Din mijlocul castei avocaţilor, însă, unul s-a ridicat la luptă. Vrea să ajute cât mai mulţi oameni să divorţeze rapid, ieftin şi fără stres.

„Sunt cumva vreun avocat nebun?“, se întrebă singur. „Probabil că sunt, dar nu te ajut pentru că sunt nebun, te ajut fiindcă nu mi se pare normal ce se întâmplă în România când vine vorba de divorţ, într-adevăr sunt şi cazuri fericite, dar majoritatea sunt bătaie de joc, tu ca simplu cetăţean nu eşti informat, te trimite dintr-o parte în alta, majoritatea avocaţilor îţi cer sume greu de suportat şi lista de neajunsuri continuă“, răspunde tot el.

Ferice de muritorii care apelează la el, căci au parte de cel mai rapid divorţ din lume. Dar ce spun eu? Cel mai rapid din întregul univers: divorţul într-o secundă! Şi ieftin ca braga. Numai că avocaţii cei răi contraatacă. Dacă pofteşti la CD-ul intitulat „Divorţ într-o secundă - rapid, corect şi fără bătaie de cap“, dă fuguţa, căci stocul e limitat în mod dramatic. Iar produsul „poate fi interzis oricând din motive de orgoliu, invidie şi chiar ură“, după cum avertizează marele salvator al celor ce vor să sfărâme lanţurile căsniciei.

Ne vor şti de EBa, fir-ar...

Va fi o prezenţă ridicol de scăzută duminică, la vot? Ori una cât de cât? Cică dacă tratăm cu sictir momentul, coana Europa ne-ar putea da notă mică la purtare. Iar dacă răspundem mulţi la strigare, ne-ar pupa năsucul nostru dulce şi poate ne-ar da şi ciucalată. De-o fi una, de-o fi alta, eu, cel puţin, mă duc. Am mers aproape de fiecare dată la scrutinuri. Ca în celelalte rânduri, o să votez de-al dracu', cu gândul să nu iasă ăia care mie mi se par mai maro.

Clar, nu-s dintre cei care ştampilează însufleţiţi de mesaje înălţătoare. Am, însă, un gust mai amar ca niciodată. Pentru că, indiferent ce scoruri ies între famigliile politice, pentru prima dată în istorie vom avea un europarlamentar care-şi prezintă numărul de la maşină ca blazon. Mi se pare - şi sunt convins că nu numai mie - că sub brandul EBa exportăm la Bruxelles un produs cocalaro-pitziponchian cum numai la noi se putea plămădi. Nu simţeam aşa o jenă nici dacă ne reprezenta în legislativul UE Sexy Brăileanca. Măcar se prezenta cu nume şi prenume şi cred că gândea de două ori înainte să pledeze pentru legalizarea marijuanei. Să fim înţeleşi, nu mă deranjează că EBa face politică, e dreptul ei constituţional. Dacă năzuia la vreo dregătorie din ţară, o consideram chiar trendy, pentru că avem deja o cameră a Parlamentului şi vreo două ministere cucerite pe bază de nuri. În Parlamentul European, însă, după umila mea părere, ar trebui să te prezinţi şi cu ceva conţinut, nu doar cu ambalajul. Sau măcar cu nume, nu cu trei litere de pe plăcuţa autoturismului.

luni, 1 iunie 2009

DEX manipulează cu bună ştiinţă

Errare humanum est, sed perseverare diabolicum. Expresia lui Seneca este, din păcate, aplicabilă nu doar inşilor săraci cu duhul. O bună dovadă o constituie definiţia Antroposofiei din DEX, care sună fix aşa: „ANTROPOZOFÍE s.f. Doctrină religioasă care înlocuieşte pe Dumnezeu cu omul conceput ca esenţă divină, accesibilă numai iniţiaţilor. – Din fr. anthroposophie“. Societatea Antroposofică din România a solicitat schimbarea definiţiei măcar în ediţia online a DEX, deoarece Antroposofia nu e o doctrină religioasă şi nici etimologia cuvântului nu e franţuzească. În zadar.

Autorii dicţionarului o ţin langa cu doctrina care-l înlocuieşte pe Creator, cică, cu omul. Antroposofii propun o definiţie care sintetizează obiectul mişcării lor: „ANTROPOZOFÍE s.f. Concepţie spirituală care îşi propune înţelegerea fiinţei umane prin dezvoltarea percepţiei suprasenzoriale. – Din ger. Anthroposophie“. Ei sunt de părere că autorii DEX au preluat definiţia greşită de la adversarii Antroposofiei. Probabil nu greşesc. Într-adevăr, Rudolf Steiner, întemeietorul Antroposofiei, a avut şi are o groază de contestatari (unii de o virulenţă extremă) mai ales din rândul prelaţilor creştini, dar şi al reprezentanţilor mai multor comunităţi ştiinţifice. Filozof şi ocultist, Steiner a fost orientat spre aplicarea practică a ştiinţei spirituale, reuşind să întemeieze curente în pedagogie, medicină, arhitectură, arte plastice, teatru şi alte domenii.

Cred că e extrem de îngrijorător că autorii DEX, oameni care au în mod sigur o anumită ţinută ştiinţifică, nu reacţionează, iată, la o observaţie de cel mai elementar bun simţ, proferând, în schimb, o gogomănie. E grav că dicţionarul de căpătâi al Limbii Române poate manipula în felul în care o face vizavi de Antroposofie. Propaganda, negativă sau nu, n-ar avea, în mod normal, ce să caute într-un dicţionar.