luni, 7 decembrie 2009

Cea mai promiţătoare destinaţie: Valea

Nimeni nu mă poate opri să visez... Se face că e cald, soare, fetiţe aproape goale, nisip, palmieri şi alte ingrediente paradisiace. Să nu mai lungesc vorba: e Congo. Iar visul, pentru cine vrea cu adevărat, e realizabil. Paşaport valid, două formulare completate, datate şi semnate de aplicant, două fotografii de paşaport, certificat internaţional atestând vaccinarea contra febrei galbene, bilet de avion sau o scrisoare din partea agenţiei de turism care să prezinte itinerariul către şi din Congo, dovadă că dispui de suficiente fonduri pe durata şederii. Le ai pe astea, ai şi viza de Congo (costă între 75 şi 220 de parai), aşadar drum bun şi cale bătută! Nu vă ascund mici neplăceri, ca necesitatea vaccinării contra febrei tifoide, meningitei, hepatitei, febrei galbene, difteriei, tetanosului, poliomelitei şi malariei, dar tot merită... Ca să n-am conştiinţa încărcată, luaţi aminte: destinaţia faină e Republica Congo. Doar cine vrea să fie violat, spintecat sau împuşcat alege Republica Democrată Congo, căci asemenea servicii se asigură cu promptitudine acolo. Nu vă pot lămuri pe deplin de ce nu-i zice Republica Democrat-Liberală Congo. Poate liberalii de prin părţile locului au fost păpaţi de democraţi, poate nici n-au scos capul...

Buuun, revin la realitate, căci ceva mă opreşte să-mi împlinesc visul. Vreau să verific, într-o competiţie masochistă cu mine însumi, cât îmi rezistă stomacul (aflat acum la mare ananghie) aici, pe tărâmul strămoşesc. În aceeaşi ordine de idei, deci, zăbovesc puţin în domeniul culinar. Întrebarea numărul unu: aveţi şorţ de bucătărie? Întrebarea numărul doi: aveţi nevoie de şorţ de bucătărie? Căci eu am două, ambele oranj şi inscipţionate în chip minunat cu „Băsescu pentru România“. De ce caut amatori/amatoare prin postarea asta? Simplu: toate colegele pe care le-am îmbiat aveau deja. Le primiseră ca şi mine pe stradă, înainte de alegeri, într-o plasă portocalie inscripţionată cu acelaşi slogan. Unii n-au luat plasă, ci alt obiect cu valoare de simbol oferit de PD-L: umbrelă, căci vin timpuri grele. Şi, lăsând la o parte „nevinovatele“ cadouri, votul s-a plătit mai bine ca niciodată: 100 - 150 de lei bucata. O fi semn că ieşim din criză?