joi, 22 iulie 2010

Apropo de dezgropare

Aveam 13-14 ani şi visam să devin fotbalist, ca mulţi alţi puşti, printre care se număra un băiat scundac, dar bine legat, căruia îi plăcea postul de fundaş central. Eram portar şi, dintre toţi stoperii de la grupele de pitici şi juniori ai Clubului CFR Timişoara îl preferam pe băiatul ăsta, numit Alexandru Grama. Era neobosit, o adevărată zvârlugă. Murea pe teren, cum se spune. Odată, încercând să oprească o minge să intre în poartă, s-a aruncat disperat după minge și s-a julit urât, intrând în cârligele de care e agăţată plasa. Nu suporta să luăm gol gol. Nu stătea prea bine cu instinctul de conservare... La antrenamente îi reuşea întotdeauna o acrobaţie pe care nu vă sfătuiesc s-o încercaţi: în momentul când venea o minge înaltă spre el, în loc s-o joace cu capul, plonja în faţă, ca în bazin, şi o degaja cu talpa.

Ce mi-a venit să amintesc aici, acum, despre acest inimos coleg de echipă? E o reacţie la vânzoleala din ultimele zile, apropo de dezgroparea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu. Pentru simplul motiv că după ordinul de reprimare criminală a revoltei din 1989, dat de dictator, printre cei măturaţi de pe faţa pământului s-a numărat Alexandru Grama. Împlinise cu doar o lună înainte 18 ani. În 17 decembrie, se găsea în coloana de manifestanţi care venea din Calea Aradului spre centrul Timişoarei. După unele mărturii, asupra lor au tras indivizi în haine civile, dintr-un Aro. După altele, militarii MApN ar fi deschis focul. Grama a fost rănit în braţ şi în maxilar. A mers acasă, iar ai lui l-au transportat la Clinicile Noi, unde medicii au spus că rănile nu sunt foarte grave. A doua zi, însă, rudele lui au primit vestea că e mort. Au găsit trupul lui abia după opt zile! Fusese împuşcat mortal, ca mulţi alţi răniţi ai revoluţiei internaţi în spitalele municipal şi judeţean.

Cu ocazia deshumării cuplului de tristă amintire, unii îi căinează. Am auzit chiar argumentul idiot că n-a fost genocid, că ceauşeştilor li s-a reproşat pe nedrept masacrarea a 60 000 de oameni. Au fost, în realitate, „doar“ 1 104 morţi şi 3 321 de răniţi (mulţi grav mutilaţi). Şi, după unele creiere găunoase, n-a fost genocid! Pe de altă parte, bântuie public dilema tembelă: sunt sau nu sunt ceauşeştii cei dezgropaţi ieri? Păi cine drac' să fie? Ar fi avut vreo noimă ca cei care le-au făcut felul să pună alte cadavre în locul lor? Şi cu „originalele“ să fi făcut ce?

La „fanii“ jalnici ai lui Ceauşescu văd, pe lângă prostie crâncenă, mânie isterică. Sunt, de altfel, fanii pe care îi merită... De un lucru sunt foarte convins: sufletul lui Alexandru Grama nu se află în acelaşi loc cu umbrele celor doi sceleraţi.

Niciun comentariu: