duminică, 22 decembrie 2013

Sindicalism de operetă al însetaților de cianuri

     Cea mai haioasă organizație din România e Sindicatul Viitorul Mineritului. E compusă din bărbați deghizați perfect în mineri, cu echipament nou-nouț, care se lamentează că n-au ce pune pe masă copiilor. Aceeași organizație a cheltuit, însă, milioane de euro pe reclame TV prin care a încercat să stoarcă lacrimile boborului până când, într-un târziu, a sesizat chiar și CNA-ul că prea e groasă făcătura și a interzis difuzarea spoturilor cu ”mineri” lăcrimoși. Știm bine, pentru premierul Victor Ponta n-a contat ridicolul așa-zisului protest al ”ortacilor” care s-au blocat în subteran de dorul cianurilor. Probabil chiar a crezut că țara îl va aclama pentru că a ieșit din subteran împreună cu băieții dispuși, cică, la martiraj pentru otrăvirea întregii zone, inclusiv a odraslelor lor. N-o să auziți vreodată, însă, de la sindicaliștii de tinichea vreo indignare vizavi de oprirea, de către stat, a extragerii aurului de la Roșia Montană prin metode tradiționale, pentru ca același stat să se asocieze cu canadienii de la Gabriel Resources într-o afacere murdară din toate punctele de vedere. E complet interzis să se indigneze în acest fel ”sindicaliștii”.

     Suntem la aproape patru luni de la declanșarea protestelor de stradă pentru salvarea Roșiei Montane, dar același premier care s-a mișcat ca Speedy Gonzales când veni vorba de scos din subteran protestatari fake n-a catadicsit nici măcar să dialogheze de la distanță cu activiștii pentru mediu, darămite să meargă în mijlocul lor. Iar comunității din Pungești, disperată că i se ia dreptul la viață prin exploatarea gazelor de șist, i-a trimis jandarmi, cu gârbace și dube în dotare. Și, sub ocupație militară, s-au liniștit oamenii. Să fi mers Ponta la Pungești? Păi s-a înființat Sindicatul Viitorului Gazelor de Șist? Nu. Ce să caute șeful guvernului acolo, dacă nu-s găzari blocați în puțul de forare? Dacă și Chevron, precum RMGC, își trage în cele din urmă un sindicat melodramatic, abia aștept să-l convoace pe premier la o vizită direct în zăcământ. Să se cutremure întreg poporul. De plăcere.

marți, 10 decembrie 2013

Visul african numit România merită, totuşi, o lacrimă

    Una dintre cele mai haioase lamentări pe care le-am auzit este cea a miliardarului Ovidiu Tender. Chipurile, e descurajat de campania negativă împotriva prospecțiunilor pe care le face firma lui, care scormonește țara în lung și-n lat după petrol și gaze. Cică vrea să-și retragă afacerile din România, atât de rău l-ar fi nevrozat fluturașii pe care îi distribuie ecologiștii!

    În timp ce Tender suspină melodramatic, slujbașii lui n-au nici cea mai mică apăsare atunci când pătrund abuziv pe proprietăți private, pentru a scana zăcămintele de petrol și gaze. Trebuie să fii sărac cu duhul să crezi în lacrimile unuia ca Tender, pentru că el, de fapt, pune mâna pe o comoară inestimabilă: în ce cantități și unde se află resursele subsolului României. Sunt informații strategice, de o valoare uriașă, iar pentru obţinerea lor, iată, până și Constituția ţării, care ocrotește proprietatea, a devenit hârtia igienică a acestui Greuceanu al afacerilor maro.

     Se aşteaptă cineva ca poliţia sau justiţia să-i tragă la răspundere pe cei care au comis cu seninătate infracţiunea de tulburare de posesie? Păi să aştepte mult şi bine! Suntem în România, raiul jafului în stil barbar şi ar fi culmea ca mafia politico-economică să se împiedice de nişte simpli ţărani. Dacă se întâmplă ca ei să devină prea agitaţi, cum s-au manifestat cei de la Pungeşti, unde exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică nu mai e poveste, ci realitate, atunci da, statul intervine ferm! Dacă proprietarul se numeşte Chevron, e curat constituţional să baţi, să arestezi şi să amendezi pe oricine i se opune...

duminică, 8 decembrie 2013

Bagă-ți mințile-n cap, altfel ți-l sparge statul!

     Câțiva zdrahoni înșfacă o femeie și o bagă în dubă, chiar dacă nu e violentă și le spune că intră singură. E lucru știut că mintea și bunul simț nu-s criteriile de bază la recrutarea jandarmilor, așa că ei au măcar o scuză. Dar o grandioasă simbioză de stupiditate și de nesimțire se manifestă, din păcate pentru noi toți, la guvernanții noștri, căci deștepții ăia în uniforme au ordin să tupănească niște țărani care își cer doar dreptul la un trai normal. Prin asta înțelegând fără cutremure și apă otrăvită, urmări ale extracției gazelor de șist lângă satul lor.

     Mai contează că femeia, precum ceilalți protestatari, era pe o proprietate privată, unde în mod normal mușchiul forțelor de ordine n-are ce căuta fără mandat? Absolut deloc nu contează în frumoasa noastră patrie plină de bogății naturale din care se înfruptă oricine, în afară de poporeanul care, dacă îndrăznește să crâcnească pentru că-i crapă casa, se mai alege și cu oasele rupte. Asta spre satisfacția rânjindă a șefului guvernului: mâncător de caca încă de pe vremea când era utecist de frunte, el laudă acum intervenția ”conform legii” a haidamacilor care brutalizează de-a valma țărani, activiști pentru mediu și ziariști.

     Dacă mă gândesc mai bine, îi găsesc o scuză și premierului. La noi, conducătorul măturat de popor a fost unul singur, adică excepția care confirmă regula. N-avem vână, iar puținii cetățeni care se revoltă față de ceea ce se întâmplă la Pungești nu-s nici ei nimic altceva decât excepții. În rest, o mare masă amorfă, adevărata temelie pe care s-a ridicat statul mafiot.

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Și rugbystele se despoaie artistic

    Componentele naționalei de rugby în șapte a Canadei au nevoie de o suplimentare de fonduri pentru pregătire, căci vor să facă o ispravă frumoasă la Olimpiada din 2016. Ca atâtea alte team-uri din varii discipline sportive, au pus și ele de-un calendar sexy, din ale cărui vânzări vor să-și finanțeze pasiunea. O parte din bani sunt direcționați, de asemenea, spre un program care le încurajează pe tinere să fie active și sănătoase.

    Sportivele sunt la a doua ispravă de gen, după ce au spart gheața în 2004. Sunt fotografii artistice, alb-negru cu o tentă sepia, departe de a fi obscene.

     Rugbyste sexy? s-ar putea mira necunoscătorii fenomenului. Cine a mai aruncat un ochi prin rugby-ul feminin, inclusiv la Ghindele noastre, a putut să constate că spiritul de luptă dreaptă, cu contacte fizice energice, nu-i neapărat dușmanul senzualității.

    Parcă nu le stă rău în ipostaze sexy canadiencelor, nu? Iar față de lipsa resurselor lor materiale mă încearcă un sentiment de-a dreptul duios. Nu atât de duios încât să cumpăr calendarul, cât timp pot admira fotografiile pe net... Dar, dacă n-au pe ce să-și exerseze placajele, m-aș oferi ca material didactic...

joi, 7 noiembrie 2013

Prefer rugbyul pauper fotbalului de bani gata

Mă minunam, zilele trecute, de supărarea iluştrilor fotbalişti de la Poli Timişoara pentru afrontul ce li s-a adus de către conducerea clubului, care dorea să-i transporte la Bucureşti cu autocarul. N-au acceptat decât cu avionul. Să ne-nţelegem, am rămas polist o câtime, dar de câţiva ani am rupt-o aproape total cu fotbalul românesc, iar când văd fiţe şi fasoane de soiul ăsta, nu-mi vine deloc să mă întorc din drum.

N-am văzut, în schimb, la rugbyştii timişoreni, campioni naţionali doi ani la rând, mulţi dintre ei jucători internaţionali, vreo încruntare pentru că bat ţara în lung şi-n lat cu autocarul. Sunt făcuţi din alt aluat decât fotbaliştii, nu încape îndoială. Pentru mine rugby-ul, faţă de care aveam o simpatie moderată încă din copilărie, a devenit de câţiva ani preferinţa sportivă numărul unu. Cu riscul să-i supăr pe vechii camarazi de druckerie alb-violetă, părerea mea este că spiritul Timişoarei se regăseşte mai bine în cavalerismul din jurul balonului oval decât în atmosfera de golănie care a cuprins fotbalul băştinaş.

Material, rugbyul de la noi nu s-a apropiat niciodată de fotbal. Sărăcia se simte acum din plin, pentru că deja cinci echipe nu s-au prezentat la meciurile din ediţia actuală a Cupei României, neavând banii necesari deplasării (de autocar este vorba, nu de aeronava după care schiaună semi-fotbaliştii). De pildă, rugbyştii de la CSM Bucovina Suceava sunt la primul forfait în cele cinci decenii de activitate, clubul negăsind banii necesari pentru deplasarea la Mangalia. Totuși, acest rugby autohton, aşa în zdrenţe cum este, a reprezentat România la toate ediţiile Cupei Mondiale.

Ovaliada românească nici nu concepe absenţa de la turneul final al Cupei Mondiale din Anglia, din 2015. Până atunci, însă, mai e timp de rodaj, iar unul dintre testele tari va fi dat sâmbătă, de la ora 19, când Stejarii vor bifa un moment istoric: prima înfruntare cu Tonga. E o sărbătoare pentru rugby-ul de la noi, pe care federaţia o va onora printr-un moment inedit: jucătorii vor intra pe teren în sunete de buciume. Tongalezii, evident, vor da tradiţionala reprezentaţie de dans tribal, pe care o puteţi admira în clipul cu un schimb de tradiţii folclorice face to face cu reprezentativa All Blacks şi celebrul ei Kamate Haka.

Apropo de deschiderea culturală a tongalezilor, la primul lor antrenament din patria noastră comenzile s-au dat în limba română, pentru acomodare cu graiul Stejarilor. Înfruntarea e sâmbătă, de la ora 19, pe stadionul Arcul de Triumf, transmisă în direct pe TVR 2. E cu bărbaţi, nu cu băieţi răzgâiaţi care nu joacă dacă nu-s plimbaţi cu avionul.

luni, 4 noiembrie 2013

Șnuri are și el demnitatea lui

     Născut în primăvara anului 2010, în comuna Buteni, județul Arad, Șnuri avea să fie dezrădăcinat pe la sfârșitul verii. A fost nevoit să lase satul pentru oraș pentru că i-a plăcut mult feciorului meu. A cam strâmbat din nas stăpâna lui, o rudă îndepărtată de-a noastră, pentru că era cel mai fain mâț din ogradă – femeia mai avea vreo patru pisici – dar a cedat până la urmă.

     Şnuri s-a prins repede că nu-i chiar rău la oraș, că l-am îndopat și l-am smotocit. Chiar din acea zi, a căpătat un obicei fain: când mă vede la calculator mi se urcă în poală și devine super-alintăcios, mângâindu-se de barba mea și, dacă nu-l bag în seamă, mă mușcă finuț de mână, să-l scarpin între urechi. Cred că din ziua aceea, când s-a integrat în noua lui familie, mă consideră mama lui și undeva în creieraș, când mă prinde în fața monitorului, i se declanșează instinctul de țânc dornic de afecțiune maternă.

            Ce nu știe Șnuri al nostru este, însă, că în Timișoara pentru orice pisoi care colindă străzile planează un teribil pericol: să devină eunuc. Hotărârea Consiliului Local nr. 146/14.03.2013 prevede capturarea și sterilizarea atât a câinilor, cât și a pisicilor care nu sunt de rasă și sunt depistate pe străzi neînsoțite de stăpâni.  Bineînțeles că Șnuri nu iese însoțit și niciun mâț n-o face. 

     Din câte am văzut, la ultimele așa-numite târguri de adopții de animale s-au căutat stăpâni și pentru câteva feline, supuse între timp sterilizării. Pot accepta că măsurile împotriva înmulțirii câinilor vagabonzi trebuie luate, dar cu pisicile ce-au avut, totuși? Că oameni, în orice caz, nu atacă. Acum, ce-ar trebui să fac eu? După hotărârea adoptată de edili, mi-ar reveni obligația să-mi prezint eu însumi mârtanul la veterinar, pentru sterilizare, căci nu-i de rasă. Dar n-o să fac asta niciodată, pentru că Șnuri n-ar mai fi Șnuri fără biluțe, cu toate bunele și relele ce decurg din naturala lui înzestrare. Pe lângă desfătarea legată de activitățile întru perpetuarea speciei, Șnuri poartă și urme nasoale după ședințele de socializare cu un mârtan rival: o ureche despicată, zgârieturi pe bot, pe cap, pe spinare... Dacă l-aș transforma în eunuc, însă, i-aș lua ceva din natura lui, din farmecul vieții de pisoi. Iar în caz că e capturat de hingheri și ulterior sterilizat, s-ar putea să mi se activeze nasol instinctul matern față de Șnuri și să-mi vină chef să aplic principiul ”ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Mi s-ar părea corect.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Alba Iulia și maculata Timișoară...

    M-am cam posomorât, la intrarea în Cetatea Albei, din cauza ceţii care, credeam eu, îmi va strica explorarea locului. În orele următoare, însă, vremea a devenit însorită, astfel încât am putut admira pe îndelete arhitectura şi monumentele.  
 
      N-am decât un cuvânt pentru a descrie Cetatea: superbă. S-au băgat o grămadă de bani în restaurări, în ultimii an, iar rezultatul e extraordinar. Am prins şi schimbarea gărzii la garnizoană, m-am ghiftuit pe cinste la un preţ incredibil de mic - dacă vreţi să mergeţi pe o cale bătătorită, încercaţi porţia sănătoasă de ciorbă de burtă cu 7,50 lei şi pizza Şanţ, de 600 de grame, cu 15,50 lei, de la restaurantul Gothic - am văzut şi Sala Unirii, şi un crâmpei dintr-un festival de muzică ungurească medievală. 

     O remarcă mai am. N-am zărit urmă de graffiti pe vreun perete, deși am căutat, ca timișorean frustrat că orașul meu e mâzgălit crunt. Nu s-or fi aclimatizat acolo ciucalăii ăia care-și zic artiști stradali? Și-or fi luat-o pe coajă la timp și au renunțat? N-am aprofundat fenomenul, dar edilii Timișoarei ar fi bine s-o facă. 

      Un amic mi-a relatat, după ce îi povestisem despre lipsa totală a mâzgăliturilor de pe pereții Cetății Albei, că un băiat cu spray graffiti, al cărui pseudonim Ycre poate fi văzut pe nenumărate clădiri din centrul Timișoarei, e de baștină de unde credeți? Din Alba Iulia! Dacă nimeni nu-i profet la el acasă, iată că nici graffer nu-i...

joi, 31 octombrie 2013

Lichior de bere ca la mine acasă

     Un grup de cercetători din Vințu de Jos a realizat o chestie faină: lichiorul de bere. Aflându-mă prin părțile locului, am gustat un păhărel și în minutul următor îi ceream secretul de fabricație bunului domn care m-a servit. Punct ochit, punct lovit!

     Ingredientele sunt 500 mililitri de bere, 250 ml de alcool etilic, 400 de grame de zahăr și două pliculețe cu zahăr vanilinat. Berea și zahărul se încălzesc trei-patru minute, pe foc mic. În paranteză fie spus, am folosit ca fraierul Skol, dar la tura următoare o să pun Bergenbier, că are mai mult hamei și intuiția îmi spune că va ieși un pic mai bine cu amăruiul mai pregnant. S-a topit zahărul, închizi aragazul și adaugi zahărul vanilinat. Amesteci nițel. Lași cam zece minute să se răcească. Acum torni alcoolul etilic (eu am găsit în Billa la sticlă de 500 ml, de 96 de grade, cu 36 de lei, cu zece lei mai ieftin decât în Kaufland). Amesteci bine-bine. Tragi o dușcă în cinstea mea.

     Dacă ai chef să bei mai zdravăn, deocamdată abține-te! Abia peste 15 zile e meserie pe câmpie lichiorul de bere, așa că îl vei lăsa să se maturizeze în sticloanță/sticloanțe, cum am făcut și eu cu cei doi litri pe care i-am preparat.

     Nu răspund de eventualele efecte adverse, decât de alea faine. În caz de neplăceri - la consumul responsabil n-au cum să apară - adresați-vă politicos medicului sau farmacistei.