luni, 4 noiembrie 2013

Șnuri are și el demnitatea lui

     Născut în primăvara anului 2010, în comuna Buteni, județul Arad, Șnuri avea să fie dezrădăcinat pe la sfârșitul verii. A fost nevoit să lase satul pentru oraș pentru că i-a plăcut mult feciorului meu. A cam strâmbat din nas stăpâna lui, o rudă îndepărtată de-a noastră, pentru că era cel mai fain mâț din ogradă – femeia mai avea vreo patru pisici – dar a cedat până la urmă.

     Şnuri s-a prins repede că nu-i chiar rău la oraș, că l-am îndopat și l-am smotocit. Chiar din acea zi, a căpătat un obicei fain: când mă vede la calculator mi se urcă în poală și devine super-alintăcios, mângâindu-se de barba mea și, dacă nu-l bag în seamă, mă mușcă finuț de mână, să-l scarpin între urechi. Cred că din ziua aceea, când s-a integrat în noua lui familie, mă consideră mama lui și undeva în creieraș, când mă prinde în fața monitorului, i se declanșează instinctul de țânc dornic de afecțiune maternă.

            Ce nu știe Șnuri al nostru este, însă, că în Timișoara pentru orice pisoi care colindă străzile planează un teribil pericol: să devină eunuc. Hotărârea Consiliului Local nr. 146/14.03.2013 prevede capturarea și sterilizarea atât a câinilor, cât și a pisicilor care nu sunt de rasă și sunt depistate pe străzi neînsoțite de stăpâni.  Bineînțeles că Șnuri nu iese însoțit și niciun mâț n-o face. 

     Din câte am văzut, la ultimele așa-numite târguri de adopții de animale s-au căutat stăpâni și pentru câteva feline, supuse între timp sterilizării. Pot accepta că măsurile împotriva înmulțirii câinilor vagabonzi trebuie luate, dar cu pisicile ce-au avut, totuși? Că oameni, în orice caz, nu atacă. Acum, ce-ar trebui să fac eu? După hotărârea adoptată de edili, mi-ar reveni obligația să-mi prezint eu însumi mârtanul la veterinar, pentru sterilizare, căci nu-i de rasă. Dar n-o să fac asta niciodată, pentru că Șnuri n-ar mai fi Șnuri fără biluțe, cu toate bunele și relele ce decurg din naturala lui înzestrare. Pe lângă desfătarea legată de activitățile întru perpetuarea speciei, Șnuri poartă și urme nasoale după ședințele de socializare cu un mârtan rival: o ureche despicată, zgârieturi pe bot, pe cap, pe spinare... Dacă l-aș transforma în eunuc, însă, i-aș lua ceva din natura lui, din farmecul vieții de pisoi. Iar în caz că e capturat de hingheri și ulterior sterilizat, s-ar putea să mi se activeze nasol instinctul matern față de Șnuri și să-mi vină chef să aplic principiul ”ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Mi s-ar părea corect.

Niciun comentariu: