marți, 26 ianuarie 2016

Slăvirea marelui nimeni sau balamucul adus la perfecțiune

     Poza asta mi-a amintit subit de o chestie. Eram, laolaltă cu tot liceul și cu o sumedenie de alte școli din oraș, la filmări pentru megafestivalul zilei de naștere a boului. În Piața Operei, aproximativ în dreptul fântânii cu pești. În 87 sau 88, precis nu mai știu. Noi, elevii, formam grupuri compacte în galben, roșu sau albastru și trebuia să alergăm pe anumite poziții, la niște comenzi, astfel încât să apară scris gigantic ”Ceaușescu Pace”, ”Ceaușescu și Poporul” și altele de-astea. 

    În ziua filmării, toți smirnă, pe poziții, iar un nene cu megafon dădea indicații din fața catedralei, unde se cocoțase pe o schelă de lemn, să aibă o bună perspectivă. Începe ăla să zbiere că vine elicopterul cu cameramanul și să agităm eșarfele, ceea ce executăm. Când elicopterul a ajuns deasupra pieței, un nor de praf, dar și de pungi și hârtii s-a ridicat în aer. Era cam nașpa să inhalezi și praf, agitând o eșarfă, și să mai ții și ochii deschiși, ca să vezi pe unde tre să fugi la comandă. Deodată, ăla cu megafonul e apucat de isterie: ”Tovarășu cu sacoșele, părăsește imediat piața! Băăăi, pleacă de acolo, că se filmează!!!”. Nu departe de unde eram eu, observ un cetățean între două vârste care traversa tacticos piața cu niște sacoșe în ambele mâini. Mergea agale, îl durea în paișpe de toată scenografia. N-a apucat să ajungă în mijlocul pieței, că l-au placat doi haidamaci și l-au culcat sub un molid, într-o poziție în care nu putea fi prins de cameră. În mod clar, tipul plănuise să strice toată regia. În timp ce ăia îl țineau la pământ, zbiera din rărunchi că a cumpărat cartofi, pită și conserve și vrea să ajungă acasă și să-i ia dreaq de boi, cu filmarea lor cu tot. 

     Elicopterul continua să ridice nori de praf și noi ne fâțâiam de colo-colo, după planul învățat temeinic la repetiții. Totuși, cea mai suprarealistă fază n-a fost ce-a încercat omul cu sacoșele, pășind alene în mijlocul unui megaspectacol cretin. Bietul de el, sigur și-a luat-o urât pe coajă. Absurdul cel mai evident era că o țară întreagă - de voie, de nevoie - se închina la un gângav ca la un zeu.

vineri, 22 ianuarie 2016

Unii ”deviați” sunt mai normali decât credem noi

     Apropo de deviațiile de la normal, să vă spun o chestie trăită de băiatu’. Acum vreo 17 ani, așteptam tramvaiul în Piața Maria și în stație era un tip cu un comportament de nebun sadea. Înjura, zbierând, pe toată lumea din jur. Și-o băga în toți, fără menajamente. În stație eram vreo trei-patru, dar mulți oameni de pe ambele trotuare se opreau o secundă, minunându-se de diliman, apoi își continuau drumul. Eu mă uitam la el, de la câțiva metri distanță. Mă observă și se repede spre mine. Cu o uitătură cruntă - avea și privirea nițel descentrată - îmi urlă: ”Bă, pulă, ce te uiți așa, vrei să-ți fut una?”. ”Bă, eu nu prea le am cu bătaia, dar dacă îți place ție, poți să-mi fuți una”, îi zic eu. Ăsta, fără replică. După vreo jumătate de minut, îmi spune, dar zâmbind: ”Bă, tu nu ești băiat rău”. Chiar venea tramvaiul, am urcat amândoi, s-a ținut de mine și preț de două stații, până am coborât, și mi-a povestit că tatăl lui e un mare fizician, membru al Academiei, și că el a ajuns un bețiv care nu-i bun de nimic. Bun, până aici cu ce avem de-a face? Cu un dus de-acasă, ca mulți alții, mi-am zis eu atunci și vă ziceți și voi, desigur. 

     La câteva luni distanță, descopăr că ”deviatul” era un bun prieten cu George Lână, coleg cu mine la ziarul ”Timișoara” pe vremea aia. La niște băute într-un local frecventat de poeți, m-am împrietenit, cu timpul, cu băiatul care avusese chef să-mi modifice portretul, la prima întâlnire. Pâinea lui Dumnezeu tipul, pe nume Daniel Zăgănescu, mi-am dat seama cu vremea. Dar, mai întâi, l-am tras deoparte pe Gogu Lână și i-am povestit în ce context avusesem ”plăcerea” să-l cunosc pe Dan Zăgănescu. Când i-am zis că îi înjura crunt pe oamenii de pe stradă, am rămas perplex la replica lui Gogu: ”Scuză-mă, Tudore, dar are tot dreptul! Tipul e primul om care a strigat «Jos Ceaușescu!» în Piața Maria, la Revoluție”. Timișorenii știu cu toții, desigur, că Ion Monoran a oprit tramvaiele din Piața Maria, în 16 Decembrie. Simțise nevoia să rupă ”normalitatea” și a rupt-o. Dan Zăgănescu a fost primul care a strigat ”Jos Ceaușescu!”, dând cel mai precis sens posibil acelei ruperi de ”normalitate”. Și da, are tot dreptul să-și bage organul în toți ”normalii” care stau smirnă în fața anormalității. Să ne reprezentăm foarte clar: dacă eram toți ”normali”, nepoțelul lui ceașcă ne dădea și azi pachețelul de unt lunar, ne ținea la 15 grade în apartamente, ne lua lumina și ne băga la TV ode partidului și conducătorului, între 20 și 22 seara și ”Noapte bună!”.