miercuri, 4 mai 2016

Comedia și melodrama din cârciuma lui Ion Boul

     Într-un drăguț orășel muncitoresc bănățean, în urmă cu vreo 15 ani era vreme de restriște. Oțelăria era în bună măsură deja rasă și partea viabilă avea nişte stăpâni italieni care, în cele din urmă, au tirat-o la timp pentru a scăpa de mama de bătaie pe care le-o cloceau localnicii, pe motiv că locurile de muncă se împuținau alert. Pe timpul ăla bărbații au descoperit, însă, arta de a trăi pe banii nevestelor, trimise în masă la îngrijit bătrâni prin Germania. Dacă ziua ți se făcea milă de ei, ascultându-i cum se vaietă că n-au unde munci, noaptea îți venea să-i sugușezi, pentru că dreaq mai putea să doarmă. Pe la ora două, chiuiau jucând pe mese. Blocul în care adăstam la cumnați avea birturi pe trei dintre laturi și cred că ar fi existat unul și pe a patra, dacă nu era lipită de alt bloc. 

     ”Băi, hai să bem o bere bună la Ion Boul”, îmi zice într-o zi ex-cumnatul. Mă arăt curios ce-i cu numele ăla de bar şi îmi spune chicotind că o să-mi dau seama singur. Cârciumioara poreclită ”La Ion Boul” era chiar la parterul blocului, aproape de intrare. Ion nu părea deloc bou, ba dimpotrivă, era un tip domnos, către 60 de ani. Privindu-i soția, însă, am priceput instantaneu. Nu numai că era trupeșă, dar avea un cap pătrățos, cu ochi mari și umezi și cu expresia aia blajină de rumegătoare, încât mi-am explicat subit supranumele localului. Mai avea și o coafură cam în genul lui Cristoiu pe vremea când i se zicea Ardei Umplut, dar vopsită roșcat-spălăcit și cu cârlionți, chestie care-i sporea aerul de bălțată românească. Ion Boul și consoarta aveau reale calități de cârciumari, cea mai remarcabilă fiind berea foarte bine păstrată și servită exact cât trebuie de rece. 

     În timp ce sorbeam prima halbă, realmente m-a impresionat talentul umoristic al unui bețiv care folosea inclusiv pantomima pentru a înveseli cinstita adunare. Chiar mă gândeam ce nasol e că prin Timișoara nu mai găsești astfel de animatori de cârciumi, când drept în fața mea se așază unul pântecos, care tot ofta din rărunchi. Începe a povesti cum trăiește el dintr-un amărât de ajutor social, că taică-său s-a dus nu demult, cu tot cu pensioara din care mai punea și el ceva în gură. Și istorisește, suspinând, cum a mers el pe jos în dimineața aia vreo șapte kilometri între două comune din zonă, economisind astfel un leu și cincizeci de bani, prețul biletului de tren. Și că în tinerețe mai putea pune osul, dar acuma are șpe beteșuguri și la inimă și la ficat și la încheieturi etc. Super melodramatic, doar că în timp ce povestea trăgea shoturi de câte o jumătate de halbă. Cam într-un sfert de ceas a turnat în el, suspinând că are o soartă grozav de amară, vreo patru halbe pe care cu iubire i le umplea doamna birtășiță și ceremonios i le servea Ion Boul.